Patetica

Praful aşteptării curge în şiroaie,
Băltind peste a memoriei turbă,
Iar ploaia noroieşte şi înmoaie
Tot colbul care sunt, cu grabă surdă.

Văpăi năclăite umplu de sudoare
Strada şi trotuarul unde-am întâlnit
Pentru prima oară, într-o zi cu soare,
Glasul ce-n auzu-mi s-a întipărit.

Dar nici până astăzi limpede nu-mi este;
Când, cum şi de unde tu ai apărut?
Căci mintea nebună prea îmi joacă feste,

Îmi cântă sfârşitul fără de-nceput;
Şi nu pot a crede în astă poveste,
C-a rămas în urmă-ţi numai un sărut.