Biografia mea vorbește mult mai mult de tine.

" Biografia mea va rămâne doar cu  << Sunt. >> "

Biografia mea începe cu "Sunt." și rareori se mai termină.

Ascult adesea sunetul mâinii tale mângaindu-mi șoldul,

precum atingerea fugară-a unei lire,cu năzuință,atât de fină,

parcă ți-ar fi frică să nu mă doară, păstrând în inimă imboldul.

Îmi place cântecul privirilor atât de pline de sarcasm

și-l savurez doar în nemărginită și adâncă taină.

Am îndrăzneala să mă cred mereu în basm,

să mă dezbrac oricând de frici, și de orice altă haină.

Cred în mine și în noi, iar gustul gândurilor tale mă sufocă,

și-l las să mă sufoce pentru momentul când se va fi terminat.

Sunt omul care să locuiască într-un minivan dezordonat,

și care zi de zi destinul aprig și-l invocă.

Trăiesc doar din hrană spirituală,

de cea lumească îmi e frică.

Mă-mbrac în hainele CaSăNuUmbluNiciodatăGoală,

și în ele mă simt ca sub o paturică..

Ne vom muta-ntr-o cutiuță muzicală,

unde-mi vei zâmbi fără să vrei întotdeauna.

Clinchetul vocii mele te va dezmierda cu duioșeală

și-mi vei adormi în brațe de cum apare luna..

Și mă urăști, pentru că-mi amintesc mereu de tine.

Te port mereu prin vise și-obosești.

Îmi place cum mă guști fugar ca pe-amandine

Și mă ții pe vârful degetelor să nu mă irosești.

Biografia mea începe cu "Sunt eu,iubito !",

îmbrățișează timpul, mănâncă depărtarea.

Biografia mea va rămâne doar cu  "Sunt. "

și va iubi nespus iar frica, trecutul apropiat, de mâine și uitarea..

Recreere târzie !

"Plutim pe străzile in valuri străvezii de alabastru."

Noi trăim în orașul care-a renunțat la inhibiții.

Și-ți zic doar de trotuarele verde cu albastru,

De oamenii cu juma' de creier,ce nu cred în superstiții

Și făr' de-educație,cu-n creier comilastru.

Coborâm poezia în stradă,

Și arată ca Johnny Depp în tinerețe,

Noi nu vrem o avangardă retrogradă.

Și pașim înainte cu minimă delicatețe.

Un orologiu cântă sfântul nostru rock'n'roll,

Printre bule turcoaz în loc de ploaie,

Mâncăm gratis la colț de stradă profiterol

Și-i ilegal să n-ai mereu la tine-o umbreloaie.

În caz de vrei să te-aperi de-o tristețe

Din orașul vecin temporar aciuată.

Noi n-avem biserici,ne rugăm unii la alții,

Nici bani,obiecte violet,ori zdrăngănele.

Cântăm ca nebunii,că e legal pentru-aclamații

Și pedalăm o bicicletă lungă din acadele.

Umblăm în papuci de step,indubitabil ortopedici

Să nu ne-mpiedicăm de stâlpii cu lumină azurie.

Avem blugi strâmți culoarea mării ca pentru bezmetici

Și mirosim frumos,c-orașu-i o imensă drogherie.

Plutim pe străzile in valuri străvezii de alabastru

Și vedem viața doar prin ochelarii cruzi de soare.

Dacă tu spui că traiul ăsta-i un dezastru,

Află că aici nimeni,nicicând,nicicum nu moare...