Prea inert fără să fii...

Aș vrea să vă zic ceva de început...Dar nu-mi gasesc cuvintele...Așa că mai bine las o poezie să vă vorbească :)

Trup inert.
Plutind precum mătasea...

Se lasă dus.
Ușor.
Ca o pană de gâscă..

Își caută sufletul
Prin teatre părăsite,
prin magazinele de jucării.
Prin case hămesite
cu fantasmagorii.

Și-i suflă vântul
Sufletul indepărtat...

De trup n-avea nevoie..
Pereche își găsise.
Și rătăceau nebune
pe străzile pustii.
Se jucau de-a leapșa
gândind doar la prostii...

Se luau în brațe,suflete pereche
Și-atunci soarele se cobora.
Se cobora pentru anemicele trupuri
Departe să le țină.

Să nu le dea prin minte
Într-un moment de nemarginită jale
Iubirea să dezbine,
Suflete să lase cu brațele goale..